Poezia mea de suflet

Am mai spus-o cu alte ocazii, nu sunt o iubitoare foarte mare de poezie. Mai degrabă ascult cu drag pe cineva recitând o poezie, decât să iau un volum de poezii să îl citesc.

Dar, există o poezie care mi-a rămas pentru totdeauna în suflet, am descoperit-o acum vreo 10 ani cred, într-o revistă de femei, cred că era Elle și mi-a rămas întipărită în minte și în suflet. Am decupat-o din revistă, am copiat-o în caietul meu cu citate și am vrut să o și memorez ca în cazul în care se pierde suportul ei material, eu să nu o pierd niciodată din memorie.

Poezia aceasta este scrisă de Emil Brumaru, din păcate nu am căutat foarte multe informații despre el, când a apărut în revista respectivă eu țin minte că avea titlul „Scrisoare”, dar de atunci de câte ori am căutat-o pe internet am găsit-o doar cu titlul „Scrisoare de la Humor”.

Scrisoare de la Humor

de Emil Brumaru

Primește-mă, iubito, cu simbrie
La sânii albi și ți-oi sluji frumos!
Voi face foc alchimic în chilie,
Cu leuștean spăla-voi lin pe jos,

Și-n mături galbene cu coada lungă
O să adun păianjenii hoinari
Ce-atât de mult în păr vor să-ți ajungă
Călătorind îndrăgostiți pe var,

Și casa-n garduri proaspete și fine
Ți-o voi împrejmui ca să-ți păzesc
Sufletul blând și coapsele haine
De băiețandri cu surâs diavolesc

Ce iți trimit bezele printre leațuri
Și-ți dau să guști bomboane cu parfum,
Iar seara voi aduce două brațuri
De biblii moi sub plăpumi să le pun,

Fără păcate dulci să-ți fie somnul
Și să visezi doar sfinți și izmă creață!
Primește-mă iubito, întru Domnul,
La sânii albi, pe-un sfanț, slugă pe viată!

Nu cred că este necesar să mai spun că de câte ori mă gândeam la ea, mă vedeam pe mine singură, închisă în apartamentul meu de la etajul 4, neajutorată, visând la EL, cel care-mi va împrejmui „casa-n garduri proaspete și fine” și îmi va veghea somnul.

Au trecut mulți ani până l-am găsit, am visat că și lui îi va plăcea la fel de mult această poezie și o va învăța pe de rost pentru mine, dar bineînțeles că viața m-a trezit la realitate. De fapt nici măcar nu îmi plac băieții care îmi recită poezii, dar pot să spun că visul de a-mi găsi pe cineva care să mă protejeze de „băiețandri cu surâs diavolesc” s-a împlint și somnul meu este atât de dulce lângă EL.

O seară frumoasă!

3 thoughts on “Poezia mea de suflet

  1. Poezia este mai frumoasă când o citești. Desigur, nu contest că sunt recitatori grozavi care știu să o spună, care îi simt ritmul și au un glas bine timbrat. Îmi vin acum în minte câțiva, actori desigur. Dintre autori, doar Nichita îmi plăcea. Însă altfel este atunci când parcurgi slovele cu propriii-ți ochi și o simți pe respirația ta, ca o apă rece peste buzele înfierbântate. Este ca o muzică frumoasă care ți-a intrat prin urechi, în lăcașul sufletului. Nu o poți reproduce și altora, e propria ta trăire, dar prin îîî și ăăă, sub pleoapele tale închise se desfășoară armonia însăși. Poezia când o citești, cântă și încântă. Acolo, pe dinlăuntrul ființei. Se scrie și se citește, contact direct, fără de releu.

    Liked by 1 person

Leave a Reply to condeiblog Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: