Prima ediție a Salonului Auto de la München – IAA Mobility 2021

Weekendul acesta am ajuns la München ca să vedem mult așteptatul salon auto german, aflându-se la prima ediție în capitala Bavariei. Primul salon auto s-a ținut în Germania în anul 1897, iar începând cu anul 1951 până în 2019 Frankfurtul a fost orașul care a fost gazda evenimentului bianual. Se pare că în 2019 au hotărât să mute evenimentul de la Frankfurt, pentru că a scăzut interesul producătorilor de mașini pentru acest târg și al vizitatorilor, cel puțin asta zice Wikipedia.

Cum a fost anul acesta la München? Dezamăgitor.

Pentru că Trei este pasionat de mașini, prea pasionat după părerea mea, am reușit în anii trecuți să ajungem și la alte saloane auto din Europa. Primul a fost cel de la Paris în 2016, au urmat Geneva în 2017 și Frankfurt tot în 2017, apoi a trebuit să punem pe pauză acest hobby pentru că au venit Năzdrăvanul în viața noastră și pandemia în viața tuturor. Dintre toate pe care le-am văzut, acesta a fost cel mai prost organizat, iar pe primul loc a rămas cel de la Paris chiar si după ce am mai văzut și altele, tot cel de la Paris oferă cea mai frumoasă experiență iubitorilor de mașini.

IAA Mobility 2021 s-a desfășurat în două locații majore, centrul expozițional din München (Messe) și mai multe locații importante din centru orașului. Partea expozițională din oraș era gratuită (se numea Open Space), iar ca să vizitezi pavilioanele de la Messe trebuia să plătești bilet – 25 euro în weekend, dacă îl achiziționai online (partea aceasta se numea Open Space Extended). Distanța dintre cele două locații este de aprox. 12 km și organizatorii au pus la dispoziție autobuze care te puteau duce de la Messe, în centru orașului ca să vezi Open Space-ul. Noi nu am mai mers să vedem și stand-urile din oraș pentru că Münchenul este un oraș foarte aglomerat și e obositor pentru un copil de 3 ani să reziste la atât de multe lucruri într-o singură zi.

Nu o să ma lungesc mult pentru că acesta nu este un blog cu profil auto. Nouă ne place foarte mult exeperiența de la saloanele auto, chiar și mie, eu mereu sunt interesată să văd concept car-urile care sunt rupte dintr-un viitor, nu se știe cât de apropiat sau îndepărtat. Având în vedere că Germania este casa unora dintre cei mai mari producători de mașini din lume, mă așteptam să mă lase mască stand-urile lor, mai ales cel de la BMW pentru că erau la ei acasă, în München. Când am fost la Paris, Renault a avut cel mai impresionant stand expozițional, iar preferatul meu de acolo a fost cel de la Citroen – avea forma unui cub de lemn foarte minimalist și high-tech, toți promoterii lor erau îmbrăcați în costume bej, muzica, mașinile și totul de acolo creau o atmosferă ruptă parcă din familia Jetson – varianta franceză. La München au fost puțini producători de mașini, au lipsit producătorii francezi, în afară de Renault, a lipsit Opel, Audi și Porsche au avut căteva mașini expuse în centru în OS și în OSE nu au avut nimic, nu au fost producători de mașini de lux (Ferrari, Lamborghini, Aston Martin, McLaren etc.), nu au fost nici cei de la Alfa Romeo pe care i-am văzut la alte saloane. Cele mai mari stand-uri, dar totuși mici, le-au avut BMW+Mini, Mercedes, Volkswagen și Renault, în rest multe companii de mașini chinezești și un pavilion dedicat celor care fac tunning. S-a pus foarte mult accentul pe mașini electrice, iar două pavilioane au fost dedicate exclusiv bicicletelor. Am găsit afară, din întâmplare când plecam, standurile Genesis și Dacia. Unul din obiectivele de la acest salon a fost să vedem și noul model Dacia, Jogger. Era pus afară, deasupra unui lac artficial din fața centrului expozițional, destul de frumos amenajat dar nu beneficia de prea mult trafic. Despre Jogger, nu ne putem aștepta la prea multe pentru că segmentul de piață Dacia este cel al mașinilor ieftine care își fac treaba, să te ducă din punctul A în punctul B și cam atât, dar este frumoasă, un fel de Duster cu portbagaj mai mare, foarte bun pentru cei cărora le place să meargă în drumeții.

Am stat 2 ore și am văzut tot. Foarte dezamăgitor, așa cum zice Trei, parcă a fost organzat de activiștii pentru mediu care urăsc mașinile. Dacă te interesează, poți să vezi că pe Google Maps are 1,6 stele din 5 și foarte multe review-uri negative. Dacă nu își învață lecția organizatorii, nu cred că la următoarea ediție va mai merge cineva.

O să pun și poze. Pe curând!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: