Lucrurile mici care ne condimentează viața (II)

Bună dimineața!

La mine e aproape ora 9, e prima dată când scriu la ora asta cu cafeaua în față, dar cumva toată lumea din casă își vede de treaba lui și eu am puțin timp și inspirație. Am și visat frumos azi nopate, toată lumea era fericită și zâmbitoare.

Bun, să începem rubrica (deși sunt foarte veselă în dimineața asta, primul gând va fi mai trist):

Bătrânica: Mi-a murit bătrânica din America. Nu știu dacă ai jucat Farmville, dar a fost un fenomen pe Facebook jocul acesta acum câțiva ani, iar unul din cele mai importante aspecte ale jocului era să ai cât mai mulți vecini. Așa, în căutare de vecini intram pe grupuri dedicate jocului Farmville și mă împrieteam cu oameni din toate colțurile lumii ca să ne facem vecini în Farmville. Nu am mai jucat de foarte mulți ani Farmville, dar am mai rămas prietenă pe Facebook cu unii dintre vecinii de acolo , printre care și Barbara, bătrânica mea din America. Era o doamnă foarte de treabă, mereu îmi dădea like și îmi comenta la toate pozele, îi plăcea să „viziteze” Europa prin pozele mele și să îl vadă pe Năzdrăvan cum crește, iar acum în timpul acstei pandemii mereu se interesa de noi cum este situația pe aici. Din păcate, a murit luna aceasta, la vârsta de 80 de ani, am aflat din necrologul ei că a avut 7 copii și că de profesie a fost asistentă și a fost o femeie foarte iubită de familia ei. O să îmi lipsească, de multe ori postam pozele cu gândul la ea… RIP.

Hainele: Dacă ești părinte de băiat sigur ai observat asta. Am fost la mall să îi luăm haine de grădiniță Năzdrăvanului și am găsit doar rânduri nesfârșite de tricouri, pantaloni de trening, bluze de trening și câțiva blugi. Atât! În schimb la fetițe găseai tot ce îți pofetește inima. La fel a fost și astă vară când i-am luat hainele de vară, rânduri nesfârșite de tricouri și pantaloni scurți, în diferite culori și cu diferite print-uri, iar la fete era plin de salopete, rochițe, fustițe, volane, sclipici, paiete, haine comode sau mai elegante. Cred că ăsta e unul din lucrurile despre care se zice că e mai ușor să crești un băiat, dar parcă aș vrea puțină creativitate și la secțiunea de haine de băieți. Mai ales la magazinul unde am găsit numai bluze și pantaloni de trening, am fost foarte dezamăgită, nici măcar o cămașă nu era.

Cursul: De când am început blogul am scris că nu am apucat să învăț încă germana deși stau de 5 ani aici. Când am avut timp, nu am avut bani și când am avut bani, nu am avut timp. Dar, de data asta am reușit să găsesc o soluție cu Trei să încep un curs din Septembrie. Nu mai pot amâna pentru că cel mic începe acum grădinița și eu comunic foarte greu cu educatorii lui și simt că se apropie momentul acela în care nu voi mai putea ține pasul cu el, sau chiar îi va fi rușine cu mine pentru că nu pot să comunic cu cei din jurul nostru.

Septembrie: Asta e luna familiei noastre, eu și cel mic suntem născuți în Septembrie, dar în zodii diferite. Tot în Septembrie e născută și nașa noastră, soacră-mea și mai era bunicul meu care din păcate nu mai e printre noi. Oamenii născuți în Septembrie, Fecioare și Balanțe, sunt cei mai faini!

Cămașa: Am scris aici cât de complicat mi se pare să scurtezi mânecile de la o cămașă dacă nu ești de profesie croitor. Atunci mi-a ieșit destul de bine, nu am fost total mulțumită dar soțul poartă foarte des cămașa aceea, așa că asta e tot ce contează. Mai aveam o cămașă de scurtat în dulap dar nu mi-a venit să mă apuc imediat de ea. Dar săptămâna aceasta i-a venit rândul că era păcat de ea să nu fie purtată. Am avut grijă să nu mai repet greșelile de la cealaltă și eu cred că am făcut o treabă foarte bună, mi-a ieșit aproape perfect. Dacă te interesează subiectul aici este video-ul de pe Youtube care m-a ajutat pe mine să scurtez cămășile acestea. Pun și poză cu mâneca pentru că sunt foarte mândră de mine, îmi place foarte mult sentimentul acesta de a ieși ceva din mâinile mele.

Să avem un weekend fain!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: