„Happiness” („Fericire”) de Aminatta Forna sau cartea care se termină la jumătate

Cartea cu care mă lupt aproape de la începutul anului este cea din titlu, se numește „Happiness” și e scrisă de Aminatta Forna, scriitoare care a devenit celebră, din cât am înțeles de pe internet, cu romanul „The memory of love”. Am mai scris pe blog că nu sunt o cititoare avidă, aș putea foarte bine să trăiesc cu Facebook, Instagram, aplicația Biziday, câteva posturi de radio și câteva ziare locale – la care le citesc doar articolele gratuite, dar mă gândesc serios să plătesc un abonament să am acces la toate articolele lor. Eu citesc ca să îmi țin mintea trează, să nu lâncezească și să mai aflu lucruri noi și interesante dacă se poate.

Trăind în străinătate am mai greu acces la cărți în limba română, am găsit o librărie cu cărți pentru copii în limba română foarte frumos gândită și cam atât. Mai sunt câteva librării online românești pe aici prin Vest dar nu au ce citesc eu, am impresia după ce promovează ei că românilor le plac foarte mult cărțile de dezvoltare personală. Adică alea care îți spun că universul (= Marte, Saturn, Pluto, Andromeda, Calea lactee etc. și toate găurile negre din el) complotează la împlinirea dorințelor tale și că și tu poți să ai succes dacă îți schimbi mindset-ul și te descătușezi de fricile interioare care te trag înapoi. Asta îmi amintește de un șef care ne spunea că dacă ne dorim un apartament într-un anumit cartier să ne plimbăm pe străzile cartierului și să ne imaginăm că avem deja un apartament acolo în care locuim și sigur viața ne va aduce apartamentul acela pentru că ni l-am dorit și am dat drumul dorinței noastre în univers. În altă ordine de idei, pentru că nu am avut încotro m-am apucat de citit cărți în engleză și m-a prins foarte tare treaba asta, îmi place mult mai mult să le citesc în engleză dacă asta este limba în care au fost scrise de la început.

Așa că la începutul acestui an când nu mai aveam ce să mai citesc am căutat pe Google topul celor mai bune cărți din 2020 și printre primele rezultate în toate listele a fost această carte. Era descrisă foarte interesant „A many-layered potrait of life in a twenty-first-century city” sau „Forces us to open our eyes” sau „A powerfully affecting examination of the immigrant experience”, iar faptul că era disponibilă pe Amazon la un preț ok m-a făcut să o cumpăr.

Despre ce este vorba în carte? Personajul principal e un psihiatru din Ghana pe nume Attila care lucrează cu victimele din zonele de război și se află în Londra pentru o conferință. Acolo o cunoaște pe Jean, o americancă aflată în Londra ca să studieze comportamentul vulpilor care trăiesc în acest oraș împreună cu oamenii, care în general nu le suferă. Sună destul de bine, nu? Pe elefant.ro am găsit la descrierea cărții următoarele: „Dacă ai fi în război, ai ucide – sau te-ai lăsa ucis? Iată una dintre întrebările fundamentale ale unui roman despre iubire și traumă, natura urbană și natura umană.” Ce pot să spun eu după ce am citit cartea? Bullshit, bullshit! Doar dacă ai mâncat ciuperci otrăvitoare și ai halucinații poți să desprinzi lucrurile astea din carte. Pe scurt, Attila are o verișoară în Londra despre care nu mai știe nimic și printr-o anumită conjunctură verișoara își pierde băiatul și Attila o ajută să îl găsească prin rețeaua de muncitori de culoare din Londra care îi oferă lui Jean ponturi despre unde au fost văzute ultima dată vulpile ei. Așa o cunoaște pe Jean. În Londra, o mai vizitează și pe fosta lui iubită din facultate care acum suferă de Alzheimer într-un grad avansat și o mai ajută și pe soția unui fost șofer de-al lui să scape de un proces. Iar Jean, atunci când nu primește SMS-uri cu unde au fost văzute ultima dată vulpile ei, aleargă în parc sau aranjează contracost grădini pe terasese oamenilor din Londra. Și cumva deși petrec foarte puțin timp doar ei doi se îndrăgostesc unul de altul. De ce spun că se termină la jumătate? Pentru că acolo îl găsesc pe nepotul pierdut al lui Attila, singurul subiect interesant din roman. De acolo poți să anticipezi aproape tot ce se va întâmpla mai departe până la sfârșit, mai sunt câteva elemente noi dar nimic suprinzător sau emoționant. La sfârșit nu rămâi cu nimic decât cu un marketing bine făcut pentru această carte. Autoarea nu vorbește despre traumele victimelor războiului ceea ce mie mi s-ar fi părut un lucru interesant de descoperit, războiul dintre oamenii din Londra și vulpi rămâne în aer și te mai și obosește cu minuțiozitatea cu care descrie fiecare scenă. Anul trecut am citit „Sons and lovers” de D. H. Lawrence, o capodoperă pe care o recomand fiecărei mame de băiat. În cartea asta personajul principal se plimbă timp de mai mulți ani cu iubita lui pe dealuri, dar nicio clipă nu m-a plictisit să citesc despre plimbările lor în care se opresc deseori ca să admire diferite specii de flori. Dar, în „Happiness” atât de mult și-a dorit autoarea să ne facă să fim acolo cu personajele că te obosesc detaliile cu care descrie cel mai mic gest. Mai este și o scenă erotică care nu are sens să fie descrisă cu atâta amănunt, nu pentru că aș fi eu vreo pudică, dar relaţia lor nu e atât de interesantă în afara dormitorului lui Jean. Cred că scriitoarea se uita la Game of Thrones în perioada când a scris romanul și a văzut că sexul crește interesul publicului și s-a inspirat de acolo.

Nu este o poveste de dragoste, nu este nici un roman despre traume deși vrea să fie după cum se termină, legat de viața de imigrant la un moment dat în Londra Jean are o relație cu un român care are o firmă de transporturi, deci imigrant la imigrant trage? În niciun caz nu are vreo legătură cu fericirea, cu pierderea sau cu găsirea ei sau cu orice altă variantă a fericirii. Singurul lucru din carte cu care am rămas este cât de grea este viața cu Alzheimer și cum te reduce boala asta la nimic, zero barat, atât de mult îți afectează creierul încât la un moment dat creierul uită și să mai respire. În rest doar am tras de mine să o termin ca să pot să scriu despe ea aici.

Dacă o găsești la reducere sau o primești cadou nu zic să nu îi dai o șansă, poate nu am înțeles-o eu.

P.S. următoarea pe lista de citit de anul ăsta este „Hamnet”, asta era în fruntea tuturor topurilor și a câștigat și un premiu literar, să vedem ce e și de capul ei.

2 thoughts on “„Happiness” („Fericire”) de Aminatta Forna sau cartea care se termină la jumătate

  1. In ultimii ani eu nu prea am avut timp pentru lectură, așa că lista de cărți cu care puteam să mă laud se cam reducea la titlurile din bibliografia școlară sau la autorii clasici. Dar de câteva luni am terminat cu școlile și examenele din viața mea, așa că a venit timpul să mai fac și ce îmi place, cum ar fi sa citesc. Mi-am spus că e vremea să recuperez pe segmentul de literatură contemporană și am căutat și eu pe internet topuri de cărți din ultimii ani. Așa am ajuns să citesc Ken Follet sau Isabel Allende. Ca să te citez: bullshit! Mult lăudatele cărți mie mi-au lăsat doar impresia unor compuneri școlărești, stângace, cu subiect previzibil și personaje superficial construite. Le-am abandonat după câteva pagini. Așa m-am lecuit de bestselleruri. Nu tot ce place publicului larg este și de calitate. 😉

    Like

    1. Suntem nişte snoabe😅 Am văzut că ai scris despre Dragoste în vremea holerei a lui Marquez. Eu am citit de la el doar Un veac de singurătate, dar ce carte! Tanti asta nu are ce căuta în categoria de scriitor alături de Marquez şi alţii ca el. Dar asta e societatea de azi, până şi cultura a ajuns superficială.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: