Să fii sau să nu fii casnică?

Ce zice lumea când aude despre o femeie că e casnică? Că e menajeră, că a făcut școală degeaba, că o ține bărbatul sub papuc, că nu știe decât să crească copii și să facă de mâncare, că nu are ambiție, că părerea ei nu contează pentru că toată ziua stă în casă, că e depresivă, că nu se aranjează, că a renunțat la viață, că, că, că…

Aproape toate de mai sus plus câteva jigniri le-am auzit despre mine pe față sau pe ocolite, de când am ajuns în țara asta și nu mi-am căutat de lucru. Regret că nu lucrez? Nu. Am lucrat în România? Da, și am lăsat ceva în urma mea la fiecare job. O să mai lucrez vreodată? Niciodată să nu spui niciodată.

Am decis împreună cu Trei să nu lucrez, nici eu nu i-am spus că gata, m-ai luat acum să mă ții, nici el nu mi-a spus că locul femeii e în bucătărie. Dar nici nu am prea multe posibilități aici. Eu nu pot să leg două propoziții în limba asta, iar singura variantă pentru mine ar fi să fiu femeie la curățenie. Nu am nimic cu meseria asta, dar nu sunt nici naivă că abia așteaptă străinii să angajeze o româncă, care nici măcar nu le vorbește limba, pe un job la birou cum aveam în țară.

Culmea e că în România am cunoscut cele mai mișto casnice. Aveau timp să meargă zilnic la sală, mergeau în excursiile de la școală cu copiii, făceau voluntariat, erau mereu vesele, aranjate și cu câte o poveste la ele cu ce peripeții au mai avut în ziua aia. De ce să nu vreau să fiu și eu superficială, veselă și să arăt bine? Nu sunt toate casnicele așa, dar pentru mine ele îmi apar în minte de câte ori mă întreabă cineva ce lucrez și răspund că de fapt, nu lucrez, stau acasă cu copilul.

Și cu ce realizări mă laud din postura de casnică? Soțul meu e plecat 11 ore pe zi de acasă, din care 2 le consumă cu naveta. El nu are timp să caute chirie nouă, să planifice concedii, să facă bugete, să primească ce comandăm prin curier: mobilă, cauciucuri, jucării, haine, să planifice controalele periodice la pediatru, să se ocupe de înscrierea la grădiniță a celui mic etc. De exemplu, în zona în care stăm se găsesc foarte greu apartamente cu chirie, noi într-un an de zile în care eu am aplicat zilnic la 4-5 anunțuri, am fost chemați la 3 vizionări, ultima fiind apartamentul în care stăm acum. Altă vizionare a fost o mansardă de 55 mp, în care erau înghesuite 3 camere, baia era afară din apartament lângă ușa de la intrare și proprietarul ne-a trimis mesaj la toți care am aplicat că are peste 250 de aplicanți și că îi va răspunde doar celui pe care îl alege, pentru că nu poate să ne răspundă la toți. Pentru apartamentul nostru am aplicat într-o dimineață când eram deja în pragul disperării pentru că mai aveam o lună până să nasc și noi stăteam într-o garsonieră. Da, noi casnicele gătim și spălăm toată ziua, dar asta nu însemnă că ni se reduce materia cenușie din cauza asta. Sunt de 5 ani casnică și încă mai știu să scriu gramatical corect, iar despre femeile de carieră care strâmbă din nas când aud asta despre mine nu pot să spun același lucru pentru că văd ce comentarii pun pe Facebook.

Dacă aș fi în România sigur aș lucra. Mi-ar plăcea să petrec primii 3 ani acasă până începe Năzdrăvanul grădinița, dar cu siguranță aș vrea să mă întorc la lucru. Îmi place să fiu o furnică într-un mușuroi, să fac lucrurile să se întâmple, să leg prietenii cu colegii, să ne plângem de șefi împreună. Uneori mă visez că lucrez, că am un job nou, dar tot timpul sunt înapoi în țară, niciodată aici. Asta nu înseamnă că nu sunt fericită. Mi-am dorit foarte mult, încă dinainte să am cu cine să mă mărit, să îmi pun eu amprenta pe educația copilului meu și nu să îl las pe mâna bunicilor sau a instituțiilor de la o vârstă foarte mică. Am știut că eu vreau să fac lucrurile altfel față de generațiile anterioare, și chiar dacă am uitat puțin de visul ăsta viața m-a adus pe traiectoria pe care eu am visat-o cândva. De multe ori spun că primul gând e cel mai bun.

Aș vrea ca societatea să vadă că să fii casnică sau femeie de carieră pot fi pe același loc, niciuna nu e o femeie mai puțin realizată decât alta. Niciuna nu e o mamă mai bună, o soție mai bună, o tipă mai deșteaptă decât cealaltă. E loc sub soare pentru toată lumea, femeia face pământul să se învârtă și de la birou și de la cratiță!

2 thoughts on “Să fii sau să nu fii casnică?

  1. Pe vremuri, era o onoare pentru o femeie să își permită să nu lucreze. Un semn de noblețe. Aristocratele nu lucrau 😉 . Lucrurile s-au denatuat oarecum cu trecerea la comunism/capitalism. Așa toți am devenit mici furnici angrenate într-un mare mușuroi, apoi asta a ajuns să fie un ideal. Dacă ar fi să aleg, aș prefera să mă ocup de casă, poate să lucrez, dar de acasă, ceva în domeniul artistic, un atelier de handmade, ceva făcut din plăcere și fără grabă, fără reguli, fără program, fără colegi uneori nesuferiți, fără șefi dificili. Și asta deși nu am familie. Majoritatea joburilor de astăzi abia ne lasă timp să respirăm. Câteva ore de somn, puține, iei masa, pe fugă, pleci la serviciu, te întorci noaptea și o iei de la capăt. Când mai trăim?! Așa că nu, eu n-aș condamna o femeie casnică. Să fii realizat nu înseamnă să alergi de dimineața până târziu în slujba altora, uitând să mai trăiești. Numai că uneori nu prea avem de ales, trebuie să ne lăsăm exploatați pentru a ne permite cele câteva momente pentru noi sau pentru cei dragi. Și, ca să ne simțim bine, ne mințim că așa și trebuie, apoi îi punem la colț pe cei care îndrăznesc să fie altfel. 🙂

    Liked by 2 people

    1. M-am gândit şi eu că omenirea a ajuns până astăzi aici cu femeia în poziţie de casnică şi nu plecată de acasă la job toată ziua. Dar generaţia de astăzi crede că a pus coada la prună datorită avansului tehnologic şi principiile de viaţă ale stramoşilor noştri nu mai sunt bune. Financiar este un privilegiu în ziua de azi să poţi să stai acasă, în cazul nostru nu e pentru că are soţul un salariu foarte mare, dar dacă ne organizăm bine banii reuşim, de aceea şi face naveta zilnic pentru că e prea scumpă chiria aproape de serviciul lui. Am avut colegi designeri la câteva job-uri şi ştiu de la ei ce vise faine aveau ca artişti dar salariul era prea mic pentru ele, să fii freelancer cred că e şi mai greu financiar. Deşi se vorbeşte mult despre toleranţă în zilele astea, mi se pare că individul este tot mai egoist şi nu poate să accepte că cineva face lucrurile altfel şi asta nu înseamnă că celălalt e mai prost că nu face la fel. Mulţumesc de comentariu 😊

      Like

Leave a Reply to Irina Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: