Cel mai mare defect al românilor este că nu ne suportăm unii pe alții…

Nici nu știu cu ce să încep… Am citit cândva, demult „Psihologia poporului roman” de Constantin Radulescu-Motru, am fost de acord cu totul, poporul român de atunci este la fel cu cel de astăzi, dar nu despre asta vreau să scriu.

Cred că toți românii suntem de acord că avem un complex de inferioritate foarte adânc și bine de tot înrădăcinat în noi. Chiar și Simona Halep a vorbit despre asta în podcastul cu Andi Moisescu, despre cum la alte popoare de mici sunt învățați că sunt cei mai buni și își cunosc valoarea și atunci când pierd și când câștigă, iar noi românii și când câștigăm parcă simțim că nu merităm sau că trebuie să mai muncim să dovedim că merităm locul I. Când eram studentă, mă mai vizita prietena mea cea mai bună și îmi amintesc cum ne plimbam amândouă și fiind într-un oraș mare, mai vedeam și străini pe stradă, foarte ușor de identificat de fel. Și îmi zicea: „nu știu ce au străinii ăștia, sunt mai spălați decât noi, dar imediat se vede că nu sunt români”. Multă vreme am simțit și eu asta, toți știm statisticile UE despre igiena românilor, dar vreau să spun că realitatea nu e chiar așa. Noi românii, suntem mai spălați și mai civilizați decât alte popoare, dacă îți vine să crezi.

Noi locuim într-un cartier cu foarte mulți imigranți, cei mai mulți veniți din țări din fostul bloc sovietic. E fain că atmosfera e mai familiară, copiii se joacă în fața și în spatele blocului de dimineața până seara, uneori în weekenduri de la vreun balcon se aude muzică tare de petrecere, se mai aude ocazional și bormașina la ore la care nu te aștepți și miroase pe la geamuri a cartofi prăjiți și tocănițe ca pe la noi. Culmea că micile incidente nocturne care au mai fost la noi în cartier, au fost provocate de cei care sunt cetățeni ai acestei țări și nu de imigranți. Și dintre toți de aici, noi cei câțiva români din cartier suntem printre cei mai îngrijiți.

La locul de joacă, ne adunăm noi mamele și acolo se vede cu ce apucături vine fiecare de acasă. Am un grup mare de mămici albaneze care vin cu copiii la 10 dimineața și pleacă de acolo după masa. Și vin cu toată casa după ele, săptămâna asta aveau chiar și un microfon cu care făceau un fel de karaoke live pe telefon, pe muzică de petrecere bineînțeles. Săptămâna trecută, au pus melodia de la dansul pinguinului care se pune la noi la nunți, se pare că și ei știu melodia, și dansau pe ea iar unul din soții lor le filma. Iar copiii sunt lăsați de capul lor, îi mai fugăressc din când în când, când se îndepărtează prea mult de ele sau trimit copiii mai mari să îi aducă. Mai sunt și greci, turci, polonezi, vecina din fața noastră e din Argentina, indieni, de culoare etc. Și nu o spun pentru că e vorba de mine, dar noi românii de aici din cartier și copiii noștri suntem printre cei mai spălați și mai civilizați de aici.

Dar nu ne prea vorbim. Cred că toți românii au primit înainte să plece din țară sfatul acesta: „să te ferești de români în străinătate.” Și e pe bună dreptate, noi am fost ajutați aici mai mult de cei care sunt băștinași decât de români, iar când a fost cazul să cerem ajutorul unui român, ne-au mințit, ne-au ajutat și după aceea ne-au cerut bani, ne-au vorbit de rău, ne-au dat informații pe jumătate care nu ne-au ajutat cu nimic, ne-au tratat cu superioritate și în general nu am cunoscut pe nimeni care să se bucure că se întâlnește cu noi doar pentru că suntem români. Dar toți au vorbit despre cât de singuri se simt aici că nu au prieteni… În primul an de mămicie mi-am dorit foarte mult să îmi fac aici o prietenă româncă de preferat, ca acasă, cu care să povestec lucruri de fete, să mai facem o pauză de la diversificare și schimbat pamperși. Așa că împreună cu Trei, am intrat în vorbă cu cine am crezut că am avea ceva în comun, copii de aceeași vârstă, colegi de serviciu etc. Dar cu toate s-a terminat la fel, nu am primit egalitate în relație, ele aveau nevoie de un public în fața căruia să se desfășoare, mai ales să îmi arate ce femei de carieră și mame eroine sunt, iar când venea timpul să mă lase și pe mine pe scenă și ele să fie în public, se termina spectacolul, deveneau neinteresate de ce am eu de spus.

Cu vecinele mele românce nici măcar nu mai încerc, m-am călit destul. Ne salutăm, am schimbat câteva vorbe o dată, dar ne vedem mai departe fiecare de viața noastră. Chiar dacă sunt mai nespălați copiii lor, ei, părinții, sunt mai gălăgioşi, nu au hainele perfect asortate, totuși se adună laolaltă. Mereu văd grupuri care vorbesc limbi ciudate, pe care nu le-am mai auzit, iar eu mereu sunt singură și știu și alte mame singure românce care se plâng de singurătatea lor, dar nici nu le place de nimeni. Eu m-am împăcat cu ideea asta, îmi ocup timpul, îmi găsesc resursele de care am nevoie ca să îmi hrănesc spiritul și să fiu fericită.

Am ajuns la sfârşit să vorbesc mai mult despre femei, dar este de fapt despre toată lumea, nouă românilor pur şi simplu nu ne place la unii de alții.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: